Ma trezesc intr-o dimineata cu ploaie,
sub valtoarea stropilor reci...
Tresar si caut printre nori...
Cuvintele s-au spart pe caldaram, in ropotul aceleiasi ploi,
inainte de a se naste...
Baltoace peste tot...si chipul meu in fiecare din ele....
oglindire...
Oglindire de idei nascute intr-un amurg
in care invatasem sa zambesc
soarelui, frunzelor, zilelor, mie...tie...
tie...si ochilor tai, si zambetului tau si trupului tau firav si gol
ma oglindeam in tine...
tine...pe chipul tau nu mai disting acum nimic...
incet, incet, m-am ratacit...
marți, 31 mai 2011
duminică, 21 noiembrie 2010
M-am nascut sa...
M-am nascut sa iubesc, sa cant, sa alerg, sa ii fac fericiti pe cei din jurul meu, m-am nascut sa sar, sa visez, sa ma implic, sa dansez, m-am nascut sa profit de fiecare clipa, sa scriu, sa citesc, m-am nascut sa traiesc!
miercuri, 17 noiembrie 2010
Nicaieri
Dragul meu prieten,
Iti scriu de departe. Nustiu cand am ajuns aici si nustiu nici cum. M-am urcat ca de obicei azi dimineata in tramvaiul care ma ducea spre munca. In jurul meu erau aceleasi figuri de ceara, aceleasi chipuri inexpresive, aceiasi ochi infundati in orbite...aceiasi masa uniforma de carne. Despuiata de personalitate, de ganduri, de sentimente, de ea insasi. Si m-am integrat in masa compacta si am asteptat. Apoi, intr-n tazriu...am ajuns la munca. Stiu ca priveam distrata cadranul unui ceas si pe el scria 9:15 si nu intelegeam. Ce era 9:15? Ora cand...? Ora? Ce era aia o ora? De unde aparuse acest cuvant? Si un gand mi-a soptit, mecanic, rotindu-se ca un minutar...azi o sa stai 8 ore la munca. Si din nou m-am intrebat ce e o ora? Am incercat sa cuprind cuvantul, sa-i golesc continutul in rationalitate si sa ii dau un sens. M-am trezit inghitind in gol si tragand dintr-o tigara. Si odata cu tigara aia, care disparea incet dintre degetele mele...m-am linistit. O ora este o tigara...dupa ea ramane doar fumul care se risipeste. Ca si faptele mele, ca si mine...
Am terminat intr-un final si munca...in mintea mea nu se definise inca nimic.Stiu doar ca ceasul arata 17 si trebuia sa plec. Cineva imi spusese" hei, e timpul sa pleci". Iata, exista si un timp al plecarii, gandisem. Asa ca am plecat.
Am alergat pe strazi, am atins frunzele in treacat, am luat un autobus, am mancat intr-un restaurant, am privit aceleasi ziduri si aceleasi case, m-am invartit in cerc, am baut o cafea, am mai fumat o tigara, am stat pe iarba in ultimele raze ale soarelui, am luat alt autobus...Si in tot timpul asta nu am inteles nimic...pentru ce faceam fiecare gest? Ce insemna el? Unde ma ducea? Ce era real din fiecare cadru trait? Minutarul ala care se misca?
Ametisem...ajunsesem pe o straduta intunecata, luminata slab de un felinar chior...Toti copacii erau galbeni...de parca s-ar fi varsat o cutie intreaga de vopsea. Incepuse sa ploua. Imi simteam pielea uda si imi repetam: sunt uda, sunt uda. Incercam ca prin repetitie sa dau o consistenta faptului in sine, incercam sa leg cuvintele de tot stratul de epiderma pe care se revarsau picaturile reci. La un moment dat am vazut o poarta prin care am intrat si am ajuns intr-o gradina mare. De jur imprejur erau poze cu mine...erau din trecutul meu, din prezent, din viitor? multe nu imi spuneau nimic. de parca cineva care semana cu mine, juca un rol aci intr-o poza, aci in alta, ca sa induca in eroare pe oricine le-ar fi vazut. erau poze cu mine, in diferite ipostaze: mergand pe strada, sau band apa,sau cu mine la mare, cu mine aranjandu-mi parul intr-o dimineata, cu mine band o cafea, cu mine facand cu mana cuiva dintr-un tren care se indeparta, cu mine in brate la mama, cu mine cand mi-am rupt o mana, cu mine cand plecam de la tara...Nustiu unde sunt...dar cu cat privesc mai mult aceste poze cu atat personajul din el imi apare mai banal si mai anost.
Unde sunt eu in tot balciul asta? In toata mascarada asta? In toata materia asta? Prin ce ma definesc?
Dragul meu prieten, incerc sa imi aduc aminte numele tau si nu aud decat vuietul vantului. Ma intreb daca ai existat vreodata. Eu nustiu cand am ajuns aici si unde sunt. Si de aceea, ma intreb daca am existat vreodata. Pe curand.
Iti scriu de departe. Nustiu cand am ajuns aici si nustiu nici cum. M-am urcat ca de obicei azi dimineata in tramvaiul care ma ducea spre munca. In jurul meu erau aceleasi figuri de ceara, aceleasi chipuri inexpresive, aceiasi ochi infundati in orbite...aceiasi masa uniforma de carne. Despuiata de personalitate, de ganduri, de sentimente, de ea insasi. Si m-am integrat in masa compacta si am asteptat. Apoi, intr-n tazriu...am ajuns la munca. Stiu ca priveam distrata cadranul unui ceas si pe el scria 9:15 si nu intelegeam. Ce era 9:15? Ora cand...? Ora? Ce era aia o ora? De unde aparuse acest cuvant? Si un gand mi-a soptit, mecanic, rotindu-se ca un minutar...azi o sa stai 8 ore la munca. Si din nou m-am intrebat ce e o ora? Am incercat sa cuprind cuvantul, sa-i golesc continutul in rationalitate si sa ii dau un sens. M-am trezit inghitind in gol si tragand dintr-o tigara. Si odata cu tigara aia, care disparea incet dintre degetele mele...m-am linistit. O ora este o tigara...dupa ea ramane doar fumul care se risipeste. Ca si faptele mele, ca si mine...
Am terminat intr-un final si munca...in mintea mea nu se definise inca nimic.Stiu doar ca ceasul arata 17 si trebuia sa plec. Cineva imi spusese" hei, e timpul sa pleci". Iata, exista si un timp al plecarii, gandisem. Asa ca am plecat.
Am alergat pe strazi, am atins frunzele in treacat, am luat un autobus, am mancat intr-un restaurant, am privit aceleasi ziduri si aceleasi case, m-am invartit in cerc, am baut o cafea, am mai fumat o tigara, am stat pe iarba in ultimele raze ale soarelui, am luat alt autobus...Si in tot timpul asta nu am inteles nimic...pentru ce faceam fiecare gest? Ce insemna el? Unde ma ducea? Ce era real din fiecare cadru trait? Minutarul ala care se misca?
Ametisem...ajunsesem pe o straduta intunecata, luminata slab de un felinar chior...Toti copacii erau galbeni...de parca s-ar fi varsat o cutie intreaga de vopsea. Incepuse sa ploua. Imi simteam pielea uda si imi repetam: sunt uda, sunt uda. Incercam ca prin repetitie sa dau o consistenta faptului in sine, incercam sa leg cuvintele de tot stratul de epiderma pe care se revarsau picaturile reci. La un moment dat am vazut o poarta prin care am intrat si am ajuns intr-o gradina mare. De jur imprejur erau poze cu mine...erau din trecutul meu, din prezent, din viitor? multe nu imi spuneau nimic. de parca cineva care semana cu mine, juca un rol aci intr-o poza, aci in alta, ca sa induca in eroare pe oricine le-ar fi vazut. erau poze cu mine, in diferite ipostaze: mergand pe strada, sau band apa,sau cu mine la mare, cu mine aranjandu-mi parul intr-o dimineata, cu mine band o cafea, cu mine facand cu mana cuiva dintr-un tren care se indeparta, cu mine in brate la mama, cu mine cand mi-am rupt o mana, cu mine cand plecam de la tara...Nustiu unde sunt...dar cu cat privesc mai mult aceste poze cu atat personajul din el imi apare mai banal si mai anost.
Unde sunt eu in tot balciul asta? In toata mascarada asta? In toata materia asta? Prin ce ma definesc?
Dragul meu prieten, incerc sa imi aduc aminte numele tau si nu aud decat vuietul vantului. Ma intreb daca ai existat vreodata. Eu nustiu cand am ajuns aici si unde sunt. Si de aceea, ma intreb daca am existat vreodata. Pe curand.
miercuri, 5 august 2009
Desteapta-te romane si creeaza
Am patruns ca o hoata in propria-mi lume animata de comentariul tau..oricine ai fi tu...si m-am trezit cu un dor imens de a scrie...Asa se intampla de cele mai multe ori in viata: trebuie sa vina cineva sa iti dea un ghiont de la spate ca sa faci un pas in fata. Altfel, ramai pe loc, proptit in propriile-ti ganduri, incapabil de a le da forma printr-o miscare a propriei tale maini.
Sunt ca un hot- intr-un sens metaforic si ideatic- pentru ca intru rapid si fug la fel de rapid, lasand cateva cuvinte in urma mea...fara sa explic de ce nu am mai lasat si altele intre timp. Dar pur si simplu NU vreau sa explic, sa ma explic. Oamenii fac ceea ce vor sa faca si cand vor sa faca..!Hotia mea nu-i decat o parte a ideei de libertate...Stii, libertatea, sentimentul ala ca nu esti dator nimanui cu nimic, ca nu trebuie sa dai explicatii pentru ce faci sau ce gandesti (desi intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, fara sa vrei, toti trebuie sa raspundem in fata cuiva de ceea ce gandim sau facem), ca poti oricand sa iti iei rucsacul in spate si sa pleci...Stiu insa ca de cele mai multe ori, libertatatea e doar o iluzie, o fata morgana pe care ne mint unii si altii ca o avem in fata..si desi o vedem nu o prindem niciodata...
Nustiu ce vreau sa scriu, nici macar nustiu daca vreau sa scriu ceva anume...Imi treceau ganduri prin cap si simtind ca explodeaza am zis sa le eliberez pe aceasta pagina...asa ca sa nu te mire cititorule ca acestui text ii lipseste coerenta.
As vrea sa scriu...as vrea sa scriu mult, sa ma imbat cu cuvintele, sa ma trezesc si apoi sa o iau de la capat, as vrea sa pictez o lume intreaga in culori si apoi sa arat tabloul tuturor. Oare valoarea e data de recunoasterea celor din jur sau de ceea ce simti tu ca ai lasat in urma? De creatia ta in sine, care a prins viata trecand prin propriile-ti rezonante sufletesti? De faptul ca unor oameni, putini la numar, le-a trezit in suflet ceva...le-a dat un imbold..? Si ce faci cand opera ta nu se incadreaza in nici un curent?
Nu, nu o sa tin o teorie despre creatie si arta, cel putin nu acum. Ma simt mult prea la inceput de drum ca sa fac afirmatii.Intrebarile insa or sa ramana, fac parte din setea mea de cunoastere si nimeni nu mi le poate reprima, nici macar cenzura. In trecut, pentru un astfel de text, probabil as fi vizitat-o pe mititica...In democratie insa, nu prea au ce sa imi faca...doar sa se prefaca ca ma ajuta sa trec o baltoaca si sa imi puna piedica..da...doar o piedica. Uneori insa e mai greu sa te zbati in noroiul si mocirla din baltoaca decat sa stai dupa niste gratii. Macar acolo lucrurile sunt mai pe fata, mai clare, mai directe...daca ai cazut insa in mocirla numai vezi cine arunca cu noroiul peste tine...
Dar...sa ma limitez mai bine la ceea ce ar trebui sa faca o fetita si sa imi vad de treaba mea..Sa revin mai bine la culorile mele si la flori uscate si la poeziile despre mare si iubire..De-ar sti ei ca un om care iubeste e mai periculoas decat unul care uraste...ar interzice iubirea..Acum nu o interzic..fac doar tot posibilul sa o distruga, sa o tranteasca in noroi. Traiasca capitalismul!
Poate intr-o buna zi o sa sculptez o statuie a lui Ceausescu si o sa o pun in Piata Universitatii sa strige si ea...jos comunismul, talharilor. Apoi or sa vina si or sa o sparga si pe mine or sa ma distruga odata cu ea. Si abia atunci or sa vada ei ce poate face iubirea! Si stiti ceva..puteti distruge orice..asa cum ati facut intotdeauna si veti continua sa o faceti ..un singur lucru insa nu o sa il distrugeti niciodata: demnitatea noastra si setea de cunoastere. Avantul nostru creator o sa se transmita si altora..Si noi, astia putini- desi voi aia multi nu o sa ne recunoasteti niciodata valoarea creatiei-o sa rezonam cu totii si o sa avem astfel imboldul necesar pentru a continua... Si da domnilor, iubirea nu o sa moara niciodata!
Sunt ca un hot- intr-un sens metaforic si ideatic- pentru ca intru rapid si fug la fel de rapid, lasand cateva cuvinte in urma mea...fara sa explic de ce nu am mai lasat si altele intre timp. Dar pur si simplu NU vreau sa explic, sa ma explic. Oamenii fac ceea ce vor sa faca si cand vor sa faca..!Hotia mea nu-i decat o parte a ideei de libertate...Stii, libertatea, sentimentul ala ca nu esti dator nimanui cu nimic, ca nu trebuie sa dai explicatii pentru ce faci sau ce gandesti (desi intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, fara sa vrei, toti trebuie sa raspundem in fata cuiva de ceea ce gandim sau facem), ca poti oricand sa iti iei rucsacul in spate si sa pleci...Stiu insa ca de cele mai multe ori, libertatatea e doar o iluzie, o fata morgana pe care ne mint unii si altii ca o avem in fata..si desi o vedem nu o prindem niciodata...
Nustiu ce vreau sa scriu, nici macar nustiu daca vreau sa scriu ceva anume...Imi treceau ganduri prin cap si simtind ca explodeaza am zis sa le eliberez pe aceasta pagina...asa ca sa nu te mire cititorule ca acestui text ii lipseste coerenta.
As vrea sa scriu...as vrea sa scriu mult, sa ma imbat cu cuvintele, sa ma trezesc si apoi sa o iau de la capat, as vrea sa pictez o lume intreaga in culori si apoi sa arat tabloul tuturor. Oare valoarea e data de recunoasterea celor din jur sau de ceea ce simti tu ca ai lasat in urma? De creatia ta in sine, care a prins viata trecand prin propriile-ti rezonante sufletesti? De faptul ca unor oameni, putini la numar, le-a trezit in suflet ceva...le-a dat un imbold..? Si ce faci cand opera ta nu se incadreaza in nici un curent?
Nu, nu o sa tin o teorie despre creatie si arta, cel putin nu acum. Ma simt mult prea la inceput de drum ca sa fac afirmatii.Intrebarile insa or sa ramana, fac parte din setea mea de cunoastere si nimeni nu mi le poate reprima, nici macar cenzura. In trecut, pentru un astfel de text, probabil as fi vizitat-o pe mititica...In democratie insa, nu prea au ce sa imi faca...doar sa se prefaca ca ma ajuta sa trec o baltoaca si sa imi puna piedica..da...doar o piedica. Uneori insa e mai greu sa te zbati in noroiul si mocirla din baltoaca decat sa stai dupa niste gratii. Macar acolo lucrurile sunt mai pe fata, mai clare, mai directe...daca ai cazut insa in mocirla numai vezi cine arunca cu noroiul peste tine...
Dar...sa ma limitez mai bine la ceea ce ar trebui sa faca o fetita si sa imi vad de treaba mea..Sa revin mai bine la culorile mele si la flori uscate si la poeziile despre mare si iubire..De-ar sti ei ca un om care iubeste e mai periculoas decat unul care uraste...ar interzice iubirea..Acum nu o interzic..fac doar tot posibilul sa o distruga, sa o tranteasca in noroi. Traiasca capitalismul!
Poate intr-o buna zi o sa sculptez o statuie a lui Ceausescu si o sa o pun in Piata Universitatii sa strige si ea...jos comunismul, talharilor. Apoi or sa vina si or sa o sparga si pe mine or sa ma distruga odata cu ea. Si abia atunci or sa vada ei ce poate face iubirea! Si stiti ceva..puteti distruge orice..asa cum ati facut intotdeauna si veti continua sa o faceti ..un singur lucru insa nu o sa il distrugeti niciodata: demnitatea noastra si setea de cunoastere. Avantul nostru creator o sa se transmita si altora..Si noi, astia putini- desi voi aia multi nu o sa ne recunoasteti niciodata valoarea creatiei-o sa rezonam cu totii si o sa avem astfel imboldul necesar pentru a continua... Si da domnilor, iubirea nu o sa moara niciodata!
miercuri, 8 aprilie 2009
Am uitat...
Primavara in priviri...
Sau toamna in glas?
Ochii tai tristi...
Sau ochii mei falsi...?
Iubirea de atunci...
sau iubirea de acum?
Am uitat sa traiesc
Am uitat sa ma adun?
*
Ma invart intrun cerc
De iluzii si dor,
Cersind bun ramas
unui biet tracator...
Parfum de inceput...
Sau fum de tigara?
Am uitat sa privesc
la lumea de afara.
Ingropata in mine
si calcand in noroi,
Scotocind prin pamant
si alergend printre ploi...
Am uitat sa ma inchin,
Am uitat sa iubesc,
Am uitat sa alin,
Am uitat sa doresc.
Sau toamna in glas?
Ochii tai tristi...
Sau ochii mei falsi...?
Iubirea de atunci...
sau iubirea de acum?
Am uitat sa traiesc
Am uitat sa ma adun?
*
Ma invart intrun cerc
De iluzii si dor,
Cersind bun ramas
unui biet tracator...
Parfum de inceput...
Sau fum de tigara?
Am uitat sa privesc
la lumea de afara.
Ingropata in mine
si calcand in noroi,
Scotocind prin pamant
si alergend printre ploi...
Am uitat sa ma inchin,
Am uitat sa iubesc,
Am uitat sa alin,
Am uitat sa doresc.
duminică, 29 martie 2009
Niciodata
http://www.youtube.com/watch?v=DeaN-p93EmU
Niciodată cerul nu a fost mai albastru si nervurile frunzelor mai negre,
Niciodată atingerea buzelor tale nu a fost mai adevarată si chipul tău mai palid
Prin trunchiul toamnei s-au scurs seve ale vieţii ce muriseră...
Tăcerea...goală si totuşi plină...a rămas a nimănui în bezna trecutului.
La pământ ,dărâmate, vechi amintiri mor cerşind un ultim omagiu,
Durerea a înlemnit, eternă...plutind în aerul prea greu de respirat...
Niciodată clipa nu a fost mai vie ca în apusul iernatic al mugurilor,
Niciodată fericirea nu m-a speriat mai mult ca acum, când i-am simţit atingerea.
A nimănui si totuşi a ta...mă afund în ceaţa unui sărut uitat pe nişte buze
Goală, îmi doresc înveliş sufletul tău în noaptea cu stele de gheaţă
O soaptă trăită cândva, aduce o pasăre în zbor de departe...
Niciodată nu se va mai înălţa la cer, să atingă albul norilor
Ca o nalucă...,absconsă,hilară, imaginea ta se pierde prin timp Şi muza adormită a lacrimilor mele s-a trezit...crezând în iluzii
Niciodată ochii mei nu vor mai zâmbi unui înger,... l-a ucis dragostea...
Şi niciodată clipa nu va mai exista, decât imaginea ei difuză...
Niciodată cerul nu a fost mai albastru si nervurile frunzelor mai negre,
Niciodată atingerea buzelor tale nu a fost mai adevarată si chipul tău mai palid
Prin trunchiul toamnei s-au scurs seve ale vieţii ce muriseră...
Tăcerea...goală si totuşi plină...a rămas a nimănui în bezna trecutului.
La pământ ,dărâmate, vechi amintiri mor cerşind un ultim omagiu,
Durerea a înlemnit, eternă...plutind în aerul prea greu de respirat...
Niciodată clipa nu a fost mai vie ca în apusul iernatic al mugurilor,
Niciodată fericirea nu m-a speriat mai mult ca acum, când i-am simţit atingerea.
A nimănui si totuşi a ta...mă afund în ceaţa unui sărut uitat pe nişte buze
Goală, îmi doresc înveliş sufletul tău în noaptea cu stele de gheaţă
O soaptă trăită cândva, aduce o pasăre în zbor de departe...
Niciodată nu se va mai înălţa la cer, să atingă albul norilor
Ca o nalucă...,absconsă,hilară, imaginea ta se pierde prin timp Şi muza adormită a lacrimilor mele s-a trezit...crezând în iluzii
Niciodată ochii mei nu vor mai zâmbi unui înger,... l-a ucis dragostea...
Şi niciodată clipa nu va mai exista, decât imaginea ei difuză...
joi, 19 februarie 2009
Fa-o...
Saruta-ma ...dar fa-o incet...sa iti simt buzele si cand nu vor mai fi
Imbratiseaza-ma..dar fa-o strans...sa pot simti
Fa dragoste cu mine...dar fa-o intens...sa pot trai
Iubeste-ma ...dar fa-o acum.... sa pot cladi
Sau...omoara-ma ...dar fa-o repede...sa POT muri!
Imbratiseaza-ma..dar fa-o strans...sa pot simti
Fa dragoste cu mine...dar fa-o intens...sa pot trai
Iubeste-ma ...dar fa-o acum.... sa pot cladi
Sau...omoara-ma ...dar fa-o repede...sa POT muri!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
