Desteapta-te romane si creeaza

Am patruns ca o hoata in propria-mi lume animata de comentariul tau..oricine ai fi tu...si m-am trezit cu un dor imens de a scrie...Asa se intampla de cele mai multe ori in viata: trebuie sa vina cineva sa iti dea un ghiont de la spate ca sa faci un pas in fata. Altfel, ramai pe loc, proptit in propriile-ti ganduri, incapabil de a le da forma printr-o miscare a propriei tale maini.

Sunt ca un hot- intr-un sens metaforic si ideatic- pentru ca intru rapid si fug la fel de rapid, lasand cateva cuvinte in urma mea...fara sa explic de ce nu am mai lasat si altele intre timp. Dar pur si simplu NU vreau sa explic, sa ma explic. Oamenii fac ceea ce vor sa faca si cand vor sa faca..!Hotia mea nu-i decat o parte a ideei de libertate...Stii, libertatea, sentimentul ala ca nu esti dator nimanui cu nimic, ca nu trebuie sa dai explicatii pentru ce faci sau ce gandesti (desi intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, fara sa vrei, toti trebuie sa raspundem in fata cuiva de ceea ce gandim sau facem), ca poti oricand sa iti iei rucsacul in spate si sa pleci...Stiu insa ca de cele mai multe ori, libertatatea e doar o iluzie, o fata morgana pe care ne mint unii si altii ca o avem in fata..si desi o vedem nu o prindem niciodata...

Nustiu ce vreau sa scriu, nici macar nustiu daca vreau sa scriu ceva anume...Imi treceau ganduri prin cap si simtind ca explodeaza am zis sa le eliberez pe aceasta pagina...asa ca sa nu te mire cititorule ca acestui text ii lipseste coerenta.

As vrea sa scriu...as vrea sa scriu mult, sa ma imbat cu cuvintele, sa ma trezesc si apoi sa o iau de la capat, as vrea sa pictez o lume intreaga in culori si apoi sa arat tabloul tuturor. Oare valoarea e data de recunoasterea celor din jur sau de ceea ce simti tu ca ai lasat in urma? De creatia ta in sine, care a prins viata trecand prin propriile-ti rezonante sufletesti? De faptul ca unor oameni, putini la numar, le-a trezit in suflet ceva...le-a dat un imbold..? Si ce faci cand opera ta nu se incadreaza in nici un curent?

Nu, nu o sa tin o teorie despre creatie si arta, cel putin nu acum. Ma simt mult prea la inceput de drum ca sa fac afirmatii.Intrebarile insa or sa ramana, fac parte din setea mea de cunoastere si nimeni nu mi le poate reprima, nici macar cenzura. In trecut, pentru un astfel de text, probabil as fi vizitat-o pe mititica...In democratie insa, nu prea au ce sa imi faca...doar sa se prefaca ca ma ajuta sa trec o baltoaca si sa imi puna piedica..da...doar o piedica. Uneori insa e mai greu sa te zbati in noroiul si mocirla din baltoaca decat sa stai dupa niste gratii. Macar acolo lucrurile sunt mai pe fata, mai clare, mai directe...daca ai cazut insa in mocirla numai vezi cine arunca cu noroiul peste tine...

Dar...sa ma limitez mai bine la ceea ce ar trebui sa faca o fetita si sa imi vad de treaba mea..Sa revin mai bine la culorile mele si la flori uscate si la poeziile despre mare si iubire..De-ar sti ei ca un om care iubeste e mai periculoas decat unul care uraste...ar interzice iubirea..Acum nu o interzic..fac doar tot posibilul sa o distruga, sa o tranteasca in noroi. Traiasca capitalismul!

Poate intr-o buna zi o sa sculptez o statuie a lui Ceausescu si o sa o pun in Piata Universitatii sa strige si ea...jos comunismul, talharilor. Apoi or sa vina si or sa o sparga si pe mine or sa ma distruga odata cu ea. Si abia atunci or sa vada ei ce poate face iubirea! Si stiti ceva..puteti distruge orice..asa cum ati facut intotdeauna si veti continua sa o faceti ..un singur lucru insa nu o sa il distrugeti niciodata: demnitatea noastra si setea de cunoastere. Avantul nostru creator o sa se transmita si altora..Si noi, astia putini- desi voi aia multi nu o sa ne recunoasteti niciodata valoarea creatiei-o sa rezonam cu totii si o sa avem astfel imboldul necesar pentru a continua... Si da domnilor, iubirea nu o sa moara niciodata!

Am uitat...

Primavara in priviri...
Sau toamna in glas?
Ochii tai tristi...
Sau ochii mei falsi...?

Iubirea de atunci...
sau iubirea de acum?
Am uitat sa traiesc
Am uitat sa ma adun?
*
Ma invart intrun cerc
De iluzii si dor,
Cersind bun ramas
unui biet tracator...

Parfum de inceput...
Sau fum de tigara?
Am uitat sa privesc
la lumea de afara.

Ingropata in mine
si calcand in noroi,
Scotocind prin pamant
si alergend printre ploi...

Am uitat sa ma inchin,
Am uitat sa iubesc,
Am uitat sa alin,
Am uitat sa doresc.

Niciodata

http://www.youtube.com/watch?v=DeaN-p93EmU

Niciodată cerul nu a fost mai albastru si nervurile frunzelor mai negre,
Niciodată atingerea buzelor tale nu a fost mai adevarată si chipul tău mai palid
Prin trunchiul toamnei s-au scurs seve ale vieţii ce muriseră...
Tăcerea...goală si totuşi plină...a rămas a nimănui în bezna trecutului.

La pământ ,dărâmate, vechi amintiri mor cerşind un ultim omagiu,
Durerea a înlemnit, eternă...plutind în aerul prea greu de respirat...
Niciodată clipa nu a fost mai vie ca în apusul iernatic al mugurilor,
Niciodată fericirea nu m-a speriat mai mult ca acum, când i-am simţit atingerea.

A nimănui si totuşi a ta...mă afund în ceaţa unui sărut uitat pe nişte buze
Goală, îmi doresc înveliş sufletul tău în noaptea cu stele de gheaţă
O soaptă trăită cândva, aduce o pasăre în zbor de departe...
Niciodată nu se va mai înălţa la cer, să atingă albul norilor

Ca o nalucă...,absconsă,hilară, imaginea ta se pierde prin timp Şi muza adormită a lacrimilor mele s-a trezit...crezând în iluzii
Niciodată ochii mei nu vor mai zâmbi unui înger,... l-a ucis dragostea...
Şi niciodată clipa nu va mai exista, decât imaginea ei difuză...

Fa-o...

Saruta-ma ...dar fa-o incet...sa iti simt buzele si cand nu vor mai fi
Imbratiseaza-ma..dar fa-o strans...sa pot simti
Fa dragoste cu mine...dar fa-o intens...sa pot trai
Iubeste-ma ...dar fa-o acum.... sa pot cladi

Sau...omoara-ma ...dar fa-o repede...sa POT muri!

Pana sa te cunosc pe tine numai credeam in prietenie,
numai credeam in vise si in culori de cucubeu.
Si ntr-o zi, de nicaieri, ai aparut tu...
Neagra si totusi stralucitoare
Tacuta si de multe ori visatoare,
Infranta si totusi invingatoare
Linistita si totusi...

Veneai de undeva, dintr-o piesa a celor de la coldplay
de pe un bulevard londonez plin de viata,
din neantul unei alte lumi...
dintr-o amintire pierduta de fericire
dintr-o poveste cu foi ingalbenite...
Misterioasa si a nimanui, poate doar a ta insati, cautai...

Asa te-am cunoscut prima data...neagra, cautand...
Si m-am alaturat cautarii tale si am descoperit frumosul din tine
ascuns sub aburi de tacere ei sub un zambet de copil...

Acum te stiu...si imi pare ca ne leaga o viata de om
si un "ceva" nedefinit ...dar placut...
Si nustiu ce e cu aceasta legatura...
dar stiu ca daca ea nu ar fi fost,
lucrurile ar fi ramas mai cenusii,
strecurate partial printr-o sita infundata...

Si mai stiu ca daca nu ai fi om
ai fi pasare..libera, pe un cer de vise...
Si mi-ar plcea sa ma primesti si pe mine pe cerul tau de vise
Si sa nu ma indepartezi...
Altfel o sa imi pierd echilobrul si o sa cad...
Si tu doar o sa ma privesti dintr-un vazduh...
Mult prea indepartat, ca umbra mea,
sa mai insemne ceva ptr zborul tau uitat...

Jumate a lui ianuarie...

Amiaza...crepuscul in zare...
culori purpurii si crengi uscate.
Jumatatea lui ianuarie,
jumate de timp ramas pan la primavara.

Duminica...oras linistit si putin cenusiu...
stradute aproape goale,
zambete ascunse in colturi de gura.

Studentie...examene...
cafea cu gust amar
si zbor de porumbei pe inserate...

Nopti de nesomn...vise de libertate,
vin fiert la club a,
in fum gros de tigara.

Boema...Capsa...
poezii scrise tarziu in noapte
si un eliade pierdut pe un bulevard

La revedere

In seara asta v-ti luat la revedere…in timp ce pleca de la tine si urca scarile a varsat o lacrima…ultima…Stia ca acum chiar va luati la revedere..Te privea in timp ce faceai bagajul, in timp ce strangeai toate lucrrurile alea care va inconjurasera 2 ani, in timp ce iti luai tot ce era al tau, in timp ce camera se golea si ramanea pustie..ca ea..te privea si zambea..Nustiu de ce…poate era un zambet amar..ca gustul pe care ti-l lasa pelinul…

V-ati spus doar cateva cuvinte..poate nici nu era nevoie de mai multe..de ce sa va fi chimnuit sa faceti dialog? Intre voi ori au fost cuvinte (daca ati avut ceva de zis) ori a fost tacere…cale de mijloc nu a existat niciodata..nu avea de ce sa se nasca tocmai acum..
La plecare, dupa ce te-ai dezmeticit putin din facutul bagajelor ai intrebat-o ce mai face…ti-a raspuns ca bine..nu mai avea nici un sens sa povesteasca ceva…deja incepuse sa simta cum o apasa camera goala…

I-ai cumparat o carte si i-ai indesat-o intr-o plasa impreuna cu o alta, impreuna cu o camasa pe care nu o mai imbraci, cu un calendar si alte cateva chestii..ca si cum…dadeai odata cu ele si ultimul ceva ce a existat…Aprimit totul…si ultimul ceva…Si-a luat singura stelutele si pestisorii de pe perete..adica tot ce a legat-o odata de tine.

S-a uitat pe carte..nu i-ai scris nimic…poate ca numai aveai ce si e ok asa…A vrut apoi-cand ai fost tu putin plecat- sa iti lase un biletel..ultimul..si gestul i s-a parut inutil si s-a razgandit…

Ti-a adus 2 castane…ale unei ultime toamne si ale unei ultime amintiri a 2 copii ce alergau dupa frunze candva…

Era inerta…parca o durea camera care devenea tot mai goala..si in acelasi timp parca nu o durea pe ea ci pe cineva care statea alaturi..ea parca era si nu era in peisaj…uneori direct langa inima ta, alteori undeva departe, pierduta..
Si au incercat-o multe sentimente pe care nu le-ar putea descrie…sunt atat de multe, de paradoxale si de ambiguee ca nici ea nu le-ar intelege..

Acum..parca o doare si parca nu..a iesit din camera,pana sa termini bagajul..a preferat sa isi mai aminteasca putin din ea..asa cum a fost candva..Si i-ai parut putin tristut…poate ti-ai dat si tu seama ca o sa ramana goala si ca ea o sa verse o ultima lacrima..si ai fost putin nostalgic dupa ceea ce a insemnat demult mana ei plimbata prin parul tau ciufulit…
Apoi, un pupic si un la revedere…La revdere pestisor…sa ai grija de tine..

Vis din trecut

Vara asta a fost ca o adiere de vant…pana sa ma infior, deja s-a dus…si a ramas in urma umbra atingerii sale…Acum o sa vina toamna cu vanturi reci si ploi acide…
Am lasat multe in urma…o vara, un bunic, o ultima vacanta cu clinchet de clopotei ce s-au oprit la un moment dat , un corcodus batran, un suflet de copil, o speranta ingropata in nisipul din vama, un vis innecat in mare, o lacrima uscata pe obraz, o poezie in care am crezut, un cantec pe care l-am iubit…

Si mi-I atat de dor de mare…atat de dor…ca as fugi cu un tren in noapte si as lua cu mine doar stelele sa ma insoteasca…M-as duce in gara, pe peronul pustiu si as astepta…sa vina..
Sttii..la mare nisipul e ud si moale…poti sa construiesti ceva din el sau poti sa te ingropi in el…Si apoi…apoi sa vina marea…marea care sa te imbratiseze, care sa te stranga si apoi sa iti dea dumul…marea in a carei imbratisare sa te abandonezi..marea care mi ar spune povesti si mi ar darui o stea culeasa din strafundul ei…si careia eu i-as da o stea culeasa din sufletul meu…

Au cazut primele funze…si parfumul verii s-a stins…In departare, amintirea alearga pe aripi de uitare…Chipul tau, e doar o reflexie a soarelui in apa marii, …dispare la primul val...ca tine…

La revdere vis de argint…la revdere amintire…Sa cada frunze si sa se astearna uitarea…

Intr-o cafenea...din trecut

Nustiu ce am...nu ma inteleg..nu am chef de nimic..sunt intrun fel de apatie..si nici el nu are chef..desi, chiar de ar fi avut nu as fi vrut sa ma scoata din starea in care sunt. 



As vrea sa fug...sa ma duc la gara si sa iau un tren tarziu in noapte fara sa stiu unde ma indrept.. Sau sa urc intrun avion..si sa cobor intro tara straina...sa ma plimb singura in noapte pe stradutele ei si apoi sa intru intro cafenea nocturna, cu miros de tigara si pereti caramizii, zugraviti de demult, cu tablouri false - reproduceri proaste de ale lui Picasso, intro cafenea in care fiecare sa stea pironit cu nasul in propria ceasca de cafea si nimeni sa nu intoarca capul atunci cand o sa intru. Sa imi cumpar un sandvis uscat si apoi sa imi afund nasul in ceasca...Sa inceapa sa ploua usor afara si sa mai intre din cand in cand cate un trecator ud si posomorat..Sa se aseze la masa si sa isi ceara aceiasi cafea...amara si nocturna. Sa cante de undeva, dintrun salon apropiat o melodie lina la pian,,poate o sonata de Beethoven, poate un menuet de Bizet...Sa urc sus la mansarda si sa privesc de acolo, pe micutul geam acopierti cu o draperie prea mica..luminile unui oras necunoscut...sa zambesc si sa imi sorb cafeaua in continuare..Sa imi plec capul pe coate si sa ma plimb cu gandul pe stradutele acelui oras...Sa stea cineva intrun colt si sa imi schiteze profilul din umbra...sperand ca cu banii pe care ii va lua isi va mai cumpara o carafa de vin si o tigara din foite..Sa ma simt boema fara de fapt sa fiu, sa ma intorc cu imaginatia in trecut...sa mi-l imaginez pe Proust sorbandu-si ceaiul.... 
Sa rasara soarele si sa se sfarseasca si escapada mea...sa ma intorc in prezent si sa vad Mona Lisa zambind intrun muzeu...si sa stiu...si sa mai am inca pe buze gustul amar al cafelei...



As fugi in noapte, m-as duce la magazin sa imi iau ceaiuri sau cola si apoi m-as plimab in noapte..nu am chef azi dupa cum spune o melodei...- m-as duce intrun barulet pe o straduta uitata si m-as intoarce tarziu spre casa, cand luna ar sta sa se ascunda iar dupa nori...M-as baga in pat si tu te-ai intoarce cu fata la mine...m-ai intreba unde am fost si mi-ai zice ca ti-a fost dor...Pe noptiera s-ar odihni o carte deschisa...in care am presat eu mai demult o floare...culeasa ihntro dupamaiaza de toamna...As zambi pe furis...M-ai strange in brate si apoi ai adormi...Odata cu luna care ar disparea ti-as veghea somnul si primele raze ale soarelui...Pe masa s-ar odihni o cafea bauta in graba...cu maini tremurande...si la geam ar sta atarnata o plansa mazagalita...cine e pe plansa? sa fiu eu? poate tot o monalisa...

Te-ai intoarce cu spatele si te-as imbratisa..apoi, as pune capul pe perna si as adormi...Deschid ochii...sunt in aceiasi cafenea,,cu zat in ceasca..si tigara facuta scum...cu fum in jur..si o melodie pe fundal....Pe masuta...cartea din care ai citit tu si floarea vestejita...as privi in colt...si te-as recunoaste...pictorul ai fi tu...mi ai picta starile si ai incerca sa imi gasesti profilul doar ca eu as fi intrun con de umbra si nu mi-ai vedea decat un zambet..pe carer l-ai desena....chipul...n-ar mai conta...

Stare

Stare de inutilitate, de lipsa de chef, de gol,de panica ca nu intelegi ce ti se intampla....
Lipsa de sens si de culoare...
Cafeaua, castanele din cos,creioanele, cartea de pe raft,un jazz in surdina...Totul e fara sens ptr mine la ora asta. Ciudata stare...imbecila si ilogica...nu inteleg nimic dar nici nu cred ca ma chinui sa fac asta. Poate ar trebui sa imi exploatez starea sau poate... ar trebui doar sa o las sa ma patrunda si sa o simt...

Momentan doar simt...am incetat sa incerc sa o definesc...!