Desteapta-te romane si creeaza

Am patruns ca o hoata in propria-mi lume animata de comentariul tau..oricine ai fi tu...si m-am trezit cu un dor imens de a scrie...Asa se intampla de cele mai multe ori in viata: trebuie sa vina cineva sa iti dea un ghiont de la spate ca sa faci un pas in fata. Altfel, ramai pe loc, proptit in propriile-ti ganduri, incapabil de a le da forma printr-o miscare a propriei tale maini.

Sunt ca un hot- intr-un sens metaforic si ideatic- pentru ca intru rapid si fug la fel de rapid, lasand cateva cuvinte in urma mea...fara sa explic de ce nu am mai lasat si altele intre timp. Dar pur si simplu NU vreau sa explic, sa ma explic. Oamenii fac ceea ce vor sa faca si cand vor sa faca..!Hotia mea nu-i decat o parte a ideei de libertate...Stii, libertatea, sentimentul ala ca nu esti dator nimanui cu nimic, ca nu trebuie sa dai explicatii pentru ce faci sau ce gandesti (desi intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, fara sa vrei, toti trebuie sa raspundem in fata cuiva de ceea ce gandim sau facem), ca poti oricand sa iti iei rucsacul in spate si sa pleci...Stiu insa ca de cele mai multe ori, libertatatea e doar o iluzie, o fata morgana pe care ne mint unii si altii ca o avem in fata..si desi o vedem nu o prindem niciodata...

Nustiu ce vreau sa scriu, nici macar nustiu daca vreau sa scriu ceva anume...Imi treceau ganduri prin cap si simtind ca explodeaza am zis sa le eliberez pe aceasta pagina...asa ca sa nu te mire cititorule ca acestui text ii lipseste coerenta.

As vrea sa scriu...as vrea sa scriu mult, sa ma imbat cu cuvintele, sa ma trezesc si apoi sa o iau de la capat, as vrea sa pictez o lume intreaga in culori si apoi sa arat tabloul tuturor. Oare valoarea e data de recunoasterea celor din jur sau de ceea ce simti tu ca ai lasat in urma? De creatia ta in sine, care a prins viata trecand prin propriile-ti rezonante sufletesti? De faptul ca unor oameni, putini la numar, le-a trezit in suflet ceva...le-a dat un imbold..? Si ce faci cand opera ta nu se incadreaza in nici un curent?

Nu, nu o sa tin o teorie despre creatie si arta, cel putin nu acum. Ma simt mult prea la inceput de drum ca sa fac afirmatii.Intrebarile insa or sa ramana, fac parte din setea mea de cunoastere si nimeni nu mi le poate reprima, nici macar cenzura. In trecut, pentru un astfel de text, probabil as fi vizitat-o pe mititica...In democratie insa, nu prea au ce sa imi faca...doar sa se prefaca ca ma ajuta sa trec o baltoaca si sa imi puna piedica..da...doar o piedica. Uneori insa e mai greu sa te zbati in noroiul si mocirla din baltoaca decat sa stai dupa niste gratii. Macar acolo lucrurile sunt mai pe fata, mai clare, mai directe...daca ai cazut insa in mocirla numai vezi cine arunca cu noroiul peste tine...

Dar...sa ma limitez mai bine la ceea ce ar trebui sa faca o fetita si sa imi vad de treaba mea..Sa revin mai bine la culorile mele si la flori uscate si la poeziile despre mare si iubire..De-ar sti ei ca un om care iubeste e mai periculoas decat unul care uraste...ar interzice iubirea..Acum nu o interzic..fac doar tot posibilul sa o distruga, sa o tranteasca in noroi. Traiasca capitalismul!

Poate intr-o buna zi o sa sculptez o statuie a lui Ceausescu si o sa o pun in Piata Universitatii sa strige si ea...jos comunismul, talharilor. Apoi or sa vina si or sa o sparga si pe mine or sa ma distruga odata cu ea. Si abia atunci or sa vada ei ce poate face iubirea! Si stiti ceva..puteti distruge orice..asa cum ati facut intotdeauna si veti continua sa o faceti ..un singur lucru insa nu o sa il distrugeti niciodata: demnitatea noastra si setea de cunoastere. Avantul nostru creator o sa se transmita si altora..Si noi, astia putini- desi voi aia multi nu o sa ne recunoasteti niciodata valoarea creatiei-o sa rezonam cu totii si o sa avem astfel imboldul necesar pentru a continua... Si da domnilor, iubirea nu o sa moara niciodata!