duminică, 21 noiembrie 2010
M-am nascut sa...
M-am nascut sa iubesc, sa cant, sa alerg, sa ii fac fericiti pe cei din jurul meu, m-am nascut sa sar, sa visez, sa ma implic, sa dansez, m-am nascut sa profit de fiecare clipa, sa scriu, sa citesc, m-am nascut sa traiesc!
miercuri, 17 noiembrie 2010
Nicaieri
Dragul meu prieten,
Iti scriu de departe. Nustiu cand am ajuns aici si nustiu nici cum. M-am urcat ca de obicei azi dimineata in tramvaiul care ma ducea spre munca. In jurul meu erau aceleasi figuri de ceara, aceleasi chipuri inexpresive, aceiasi ochi infundati in orbite...aceiasi masa uniforma de carne. Despuiata de personalitate, de ganduri, de sentimente, de ea insasi. Si m-am integrat in masa compacta si am asteptat. Apoi, intr-n tazriu...am ajuns la munca. Stiu ca priveam distrata cadranul unui ceas si pe el scria 9:15 si nu intelegeam. Ce era 9:15? Ora cand...? Ora? Ce era aia o ora? De unde aparuse acest cuvant? Si un gand mi-a soptit, mecanic, rotindu-se ca un minutar...azi o sa stai 8 ore la munca. Si din nou m-am intrebat ce e o ora? Am incercat sa cuprind cuvantul, sa-i golesc continutul in rationalitate si sa ii dau un sens. M-am trezit inghitind in gol si tragand dintr-o tigara. Si odata cu tigara aia, care disparea incet dintre degetele mele...m-am linistit. O ora este o tigara...dupa ea ramane doar fumul care se risipeste. Ca si faptele mele, ca si mine...
Am terminat intr-un final si munca...in mintea mea nu se definise inca nimic.Stiu doar ca ceasul arata 17 si trebuia sa plec. Cineva imi spusese" hei, e timpul sa pleci". Iata, exista si un timp al plecarii, gandisem. Asa ca am plecat.
Am alergat pe strazi, am atins frunzele in treacat, am luat un autobus, am mancat intr-un restaurant, am privit aceleasi ziduri si aceleasi case, m-am invartit in cerc, am baut o cafea, am mai fumat o tigara, am stat pe iarba in ultimele raze ale soarelui, am luat alt autobus...Si in tot timpul asta nu am inteles nimic...pentru ce faceam fiecare gest? Ce insemna el? Unde ma ducea? Ce era real din fiecare cadru trait? Minutarul ala care se misca?
Ametisem...ajunsesem pe o straduta intunecata, luminata slab de un felinar chior...Toti copacii erau galbeni...de parca s-ar fi varsat o cutie intreaga de vopsea. Incepuse sa ploua. Imi simteam pielea uda si imi repetam: sunt uda, sunt uda. Incercam ca prin repetitie sa dau o consistenta faptului in sine, incercam sa leg cuvintele de tot stratul de epiderma pe care se revarsau picaturile reci. La un moment dat am vazut o poarta prin care am intrat si am ajuns intr-o gradina mare. De jur imprejur erau poze cu mine...erau din trecutul meu, din prezent, din viitor? multe nu imi spuneau nimic. de parca cineva care semana cu mine, juca un rol aci intr-o poza, aci in alta, ca sa induca in eroare pe oricine le-ar fi vazut. erau poze cu mine, in diferite ipostaze: mergand pe strada, sau band apa,sau cu mine la mare, cu mine aranjandu-mi parul intr-o dimineata, cu mine band o cafea, cu mine facand cu mana cuiva dintr-un tren care se indeparta, cu mine in brate la mama, cu mine cand mi-am rupt o mana, cu mine cand plecam de la tara...Nustiu unde sunt...dar cu cat privesc mai mult aceste poze cu atat personajul din el imi apare mai banal si mai anost.
Unde sunt eu in tot balciul asta? In toata mascarada asta? In toata materia asta? Prin ce ma definesc?
Dragul meu prieten, incerc sa imi aduc aminte numele tau si nu aud decat vuietul vantului. Ma intreb daca ai existat vreodata. Eu nustiu cand am ajuns aici si unde sunt. Si de aceea, ma intreb daca am existat vreodata. Pe curand.
Iti scriu de departe. Nustiu cand am ajuns aici si nustiu nici cum. M-am urcat ca de obicei azi dimineata in tramvaiul care ma ducea spre munca. In jurul meu erau aceleasi figuri de ceara, aceleasi chipuri inexpresive, aceiasi ochi infundati in orbite...aceiasi masa uniforma de carne. Despuiata de personalitate, de ganduri, de sentimente, de ea insasi. Si m-am integrat in masa compacta si am asteptat. Apoi, intr-n tazriu...am ajuns la munca. Stiu ca priveam distrata cadranul unui ceas si pe el scria 9:15 si nu intelegeam. Ce era 9:15? Ora cand...? Ora? Ce era aia o ora? De unde aparuse acest cuvant? Si un gand mi-a soptit, mecanic, rotindu-se ca un minutar...azi o sa stai 8 ore la munca. Si din nou m-am intrebat ce e o ora? Am incercat sa cuprind cuvantul, sa-i golesc continutul in rationalitate si sa ii dau un sens. M-am trezit inghitind in gol si tragand dintr-o tigara. Si odata cu tigara aia, care disparea incet dintre degetele mele...m-am linistit. O ora este o tigara...dupa ea ramane doar fumul care se risipeste. Ca si faptele mele, ca si mine...
Am terminat intr-un final si munca...in mintea mea nu se definise inca nimic.Stiu doar ca ceasul arata 17 si trebuia sa plec. Cineva imi spusese" hei, e timpul sa pleci". Iata, exista si un timp al plecarii, gandisem. Asa ca am plecat.
Am alergat pe strazi, am atins frunzele in treacat, am luat un autobus, am mancat intr-un restaurant, am privit aceleasi ziduri si aceleasi case, m-am invartit in cerc, am baut o cafea, am mai fumat o tigara, am stat pe iarba in ultimele raze ale soarelui, am luat alt autobus...Si in tot timpul asta nu am inteles nimic...pentru ce faceam fiecare gest? Ce insemna el? Unde ma ducea? Ce era real din fiecare cadru trait? Minutarul ala care se misca?
Ametisem...ajunsesem pe o straduta intunecata, luminata slab de un felinar chior...Toti copacii erau galbeni...de parca s-ar fi varsat o cutie intreaga de vopsea. Incepuse sa ploua. Imi simteam pielea uda si imi repetam: sunt uda, sunt uda. Incercam ca prin repetitie sa dau o consistenta faptului in sine, incercam sa leg cuvintele de tot stratul de epiderma pe care se revarsau picaturile reci. La un moment dat am vazut o poarta prin care am intrat si am ajuns intr-o gradina mare. De jur imprejur erau poze cu mine...erau din trecutul meu, din prezent, din viitor? multe nu imi spuneau nimic. de parca cineva care semana cu mine, juca un rol aci intr-o poza, aci in alta, ca sa induca in eroare pe oricine le-ar fi vazut. erau poze cu mine, in diferite ipostaze: mergand pe strada, sau band apa,sau cu mine la mare, cu mine aranjandu-mi parul intr-o dimineata, cu mine band o cafea, cu mine facand cu mana cuiva dintr-un tren care se indeparta, cu mine in brate la mama, cu mine cand mi-am rupt o mana, cu mine cand plecam de la tara...Nustiu unde sunt...dar cu cat privesc mai mult aceste poze cu atat personajul din el imi apare mai banal si mai anost.
Unde sunt eu in tot balciul asta? In toata mascarada asta? In toata materia asta? Prin ce ma definesc?
Dragul meu prieten, incerc sa imi aduc aminte numele tau si nu aud decat vuietul vantului. Ma intreb daca ai existat vreodata. Eu nustiu cand am ajuns aici si unde sunt. Si de aceea, ma intreb daca am existat vreodata. Pe curand.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
